Mda, din fericire m-am înşelat

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a anunţat azi dimineaţă lista viitorilor comisari europeni, cu portofoliile aferente. Dacian Cioloş a fost nominalizat în cele din urmă la Agricultură.

Am scris de două ori în ultimele două luni (aici şi aici) faptul că şansele lui Cioloş sunt minime, mai ales după ce sprijinul iniţial al Franţei părea să se fi reorientat treptat către Irlanda. În plus, spuneam că România are toate şansele să piardă Agricultura din cauza dezastrului care există în fruntea României.

Nu cred că am fost foarte departe de adevăr şi susţin în continuare că singurele motive pentru care Cioloş a obţinut până la urmă portofoliul dorit sunt competenţa lui, recunoscută peste tot în Europa, şi faptul că Irlanda s-a orientat către un alt portofoliu, pe care l-a şi obţinut – Cercetare şi Inovare. Poate că şi zâzania dintre Franţa şi Irlanda de după meciul de calificare pentru CM şi henţul lui Henry a avut rolul lui, cine ştie…

Sper din suflet (dar ştiu că sper degeaba) că măreţul nostru Guvern, minunatul prim-ministru şi preacuratul preşedinte nu vor ieşi la televizor cu bine-cunoscutele lor figuri triumfătoare, pentru a anunţa o mare victorie a diplomaţiei româneşti, care arată cât de credibilă e România în UE, mai ales sub conducerea glorioasă din ultimele două luni, respectiv din ultimii 5 ani. Sunt convins că exact asta vor face, dar NU AU NICI UN MERIT!

Pentru Cioloş şi ceilalţi viitori comisari vor urma audierile din Parlamentul European, unde cu siguranţă nu vor exista probleme. Putem spune că România are o şansă mare să arate că e în stare să ţină în frâu un domeniu de maximă importanţă, cu un mega-buget. Din fericire, Cioloş e capabil să facă asta.

 

Turul II: Băsescu vs……… Johannis

M-am abţinut să scriu despre campania care tocmai s-a încheiat, pentru că mi s-a părut că nu merită. Toţi candidaţii importanţi au avut multe bile negre şi doar câte una albă:

- Băsescu a abordat cele mai relevante teme pentru nişte alegeri prezidenţiale, vorbind despre reforma statului, dar subjugând-o unui referendum inutil, fără nici o consecinţă legală imediată, şi fără a mai avea autoritatea de a vorbi despre asta, după 5 ani în care a arătat că numai om de stat nu poate fi considerat.

- Geoană a recuperat mult (să nu uităm că a pornit de pe la 20%), s-a poziţionat rapid ca personaj anti-Băsescu, după 9 luni de guvernare comună, dar s-a pierdut iar în discursuri ceauşiste şi a jucat catastrofal ultima săptămână de campanie (principala greşeală a fost că a refuzat dezbaterea de la Cluj) şi a pierdut probabil câteva procente, care i-ar fi adus victoria în primul tur.

- Antonescu, pe care l-am votat, dar fără a fi prea convins, a avut drept moment de vârf dezbaterea de la Cluj, dar a intrat în joc prea târziu pentru a mai recupera distanţa faţă de primii doi, a greşit mult în dezbaterea finală (ca şi ceilalţi doi) şi, per total, a fost lipsit de substanţă.

Acum aproape două luni scriam despre posibilitatea unui tur II între Geoană şi Antonescu. Mi-am dat seama pe parcurs că nu sunt şanse să se întâmple asta, pentru că multe din condiţiile pe care le-am menţionat acolo nu s-au împlinit. Problema turului II dintre Geoană şi Băsescu e că avem de-a face cu doi candidaţi care cred că nu au nici o treabă cu ce se întâmplă în ţară. Băsescu are aceleaşi teme învechite şi nu a priceput că trebuie să treacă de faza Iliescu, Vanghelie, Hrebenciuc pentru a convinge alţi 20% dintre români să îl voteze. Nu e nici o diferenţă între personajele amintite obsesiv şi cei care îl înconjoară pe el. Mă uimeşte modul în care Băsescu, Boc şi ceilalţi din PD-L repetă ca papagalii aceleaşi fraze crezând că aşa conving lumea. Nu suntem toţi chiar aşa lipsiţi de judecată proprie.

Pe de altă parte, extrem de puţin din ce spune Geoană poate fi realizat. Promisiunile lui sunt absolut fantasmagorice şi n-au nimic de-a face cu realitatea. Nu cred că Geoană, odată ajuns preşedinte, va fi la mâna personajelor sinistre care îl susţin acum, dar asta nu îi scuză discursul lipsit de conţinut. Cineva ar trebui să îi explice că trebuie să îşi mai umanizeze imaginea, să nu mai vorbească mereu cu nasul pe sus (la propriu) şi cu o tonalitate lucrată excesiv. Să împrumute ceva de la Băsescu din 2004 (nu de la Băsescu de acum, căruia îi tremură glasul mai mereu).

Partea bună e că Antonescu rămâne în piesaj, candidatul de pe locul trei fiind cel care decide cum se înclină balanţa, ca mai mereu în alegerile foarte echilibrate. Constat că Antonescu are zile bune şi zile proaste. Duminică a avut o zi foarte proastă, mai ales la anunţarea rezultatelor, dar luni a avut o zi bună, pentru că a arătat că e consecvent, vorbind despre Johannis. Geoană a prins repede mâna întinsă de liberali şi l-a lăsat în off-side pe Băsescu, care a reluat placa tocită despre parteneriatul lui cu românii.

Klaus Johannis revine astfel în atenţia publică, el fiind cel cu care Geoană şi Antonescu vor marşa timp de două săptămâni. Johannis va fi prezentat ca opusul lui Băsescu, drept un om care poate aduce echilibru şi stabilitate, iar campania lui Geoană se va reduce, dincolo de discursurile sforăitoare, la o singură idee: “Dacă îl vreţi pe Johannis prim-ministru, votaţi-mă!”. Sigur, asta nu e o garanţie că Johannis chiar va fi premier dacă iese Geoană, dar e clar că Băsescu nu are cum să contreze ideea asta. Frazele învechite despre coaliţia de la Grivco nu funcţionează, asta reiese în primul rând din faptul că 69% dintre români au votat împotriva lui Băsescu şi a ideilor lui fixe.

Aşadar, să ne pregătim de două săptămâni pline de Johannis, pe de o parte, şi de apeluri patetice către români, de cealaltă parte. Observ că PD-L-iştii, de când au pierdut teren şi sunt încolţiţi din toate părţile, evită să vorbească despre conducerile partidelor şi se adresează mereu fie parlamentarilor, fie alegătorilor. La moţiunea de cenzură sau la votul pentru Croitoru spunea că parlamentarii au raţiune proprie şi sunt aleşi uninominal, deci vor vota cum le dictează conştiinţa (ei fiind aceeaşi 322 care trebui reduşi etc…), iar acum spun că alegătorii care l-au votat pe Antonescu nu vor Vanghelie şi Iliescu. Ei bine, eu care am votat cu Antonescu, nu vreau Iliescu şi Vanghelie, deci nu pot să vreau Băsescu şi omologii celor din PSD. În plus, Băsescu mai spune că alegătorii lui Antonescu au arătat că vor dreapta. Corect, eu vreau dreapta, motiv pentru care nu o să pot vota niciodată cu Băsescu şi PD-L, care numai dreapta nu sunt. Urăsc personajele care vin la televizor şi îmi spun mie şi românilor, în general, cum stă treaba în ţară. Oameni de genul ăsta sfidează orice neuron activ.

 

No, îi clară treaba cu comisarul european…

Dacian Cioloş spunea ieri la RFI că şansele lui de a fi numit comisar european pe Agricultură nu ar fi chiar aşa mici, dar recunoştea că situaţia e îngreunată de faptul că nu avem un ministru de Externe “complet”.

O ştire scurtă, care a apărut tot ieri în EU Observer şi care preia un material mai amplu din Irish Independent, lămureşte lucrurile. Comisia Europeană bate la cap Guvernul Irlandei să o propună drept comisar pe Mary Coughlan, actual ministru al muncii, dar mai ales fost ministru al Agriculturii. Ştim deja de vreo trei săptămâni că Irlanda are susţinere puternică pentru portofoliul Agriculturii, iar singurele noastre speranţe stăteau în indecizia irlandezilor, care se gândeau şi la Cercetare.

Nu înţeleg de ce Boc şi ai lui nu fac totuşi şi o altă propunere de comisar. Comisia ne-a cerut trei propuneri, dar noi ne încăpăţănăm să rămânem la una singură, care e destul de limpede că nu prea are şanse. În condiţiile astea, părem să ne îndreptăm tot spre Multingvism, iar în presa europeană se scrie că e jenant pentru un stat să fie pus în situaţia de a accepta un astfel de portofoliu.

Şi încă o chestie… În timp ce cere Irlandei un anumit om, pe care să îl pună şef peste jumătate din bugetul UE, Comisia Europeană îşi trimite reprezentanţi la Bucureşti ca să vadă în ce măsură suntem în stare să demonstrăm că putem să respectăm nişte angajamente jenante, ca să ne dea nişte bani să avem cu ce plăti pensii şi salarii.

Mai jos un print screen cu ştirea din EU Observer care ne dă de înţeles că ar fi cazul să ne luăm gândul de la Agricultură.

 

Băsescu, făcut de râs de susţinătorii lui :)

Campania pentru referendumul privind parlamentul unicameral e pusă la cale prin intermediul Institutului de Studii Populare, asociat PD-L. În conducerea lui se regăsesc mai multe persoane care sunt pe faţă pro-Băsescu, unii chiar membri PD-L, precum Sever Voinescu, Cristian Preda, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconsky, dar şi Vladimir Tismăneanu, care e şi preşedintele Institutului.

Pe lângă ei se regăsesc şi doi străini care cunosc bine România, care au scris sau au predat aici. E vorba de Tom Gallagher, care a rămas celebru după editorialele ucigătoare din preajma alegerilor din 2004 în care făcea praf PSD şi pe Adrian Năstase, şi Chantal Millon-Delsol, o reputată profesoară din Franţa, adeptă a ideilor dreptei conservatoare, care promovează federalismul, subsidiaritatea şi autoguvernarea. Ea a colaborat ani buni cu Facultatea de Studii Europene din Cluj (nu ştiu dacă o mai face şi acum) şi mulţi studenţi de acolo au ajuns să studieze la Universitatea Marne-la-Vallee, unde este ea încadrată.

Făcând parte din consiliul de conducere al acestui Institut PD-L-ist, se poate spune că Chantal Delsol este o susţinătoare a lui Traian Băsescu şi a PD-L. Însă cei care au conceput campania pentru referendum au făcut greşeala să presupună că asta înseamnă automat susţinere pentru orice face Traian Băsescu, iar atunci când eticheta Institutului a fost lipită pe campanie, s-a folosit şi numele ei (şi al celorlalţi) drept susţinători ai parlamentului unicameral şi ai referendumului din ziua alegerilor prezidenţiale.

Madame Delsol arată totuşi că, deşi simpatizează România, nu e dispusă să accepte să fie implicată în lucrurile făcute pe genunchi, în stil românesc. Redau mai jos integral reacţia trimisă de Chantal Delsol unei părţi a presei şi mediului academic din România. Textul e şi în franceză şi română, exact aşa cum a venit.

“Université Paris-Est Marne-la-Vallée
Cité Descartes 5, bd Descartes
Champs-sur-Marne
77454 MARNE LA VALLEE
CEDEX 2

Professeur Chantal Delsol

Directrice du Laboratoire Espaces Ethiques et Politiques

Membre de l’Académie de Sciences Morales et Politiques

Chers collègues,

Ces derniers jours, mon nom a été véhiculé par la direction de l’Institut d’Etudes Populaires (ISP) en relation avec la campagne du « Oui » au Référendum initié par le Président de la Roumanie, M. Traian Basescu, pour l’introduction du Parlement unicaméral et la réduction du nombre de parlementaires. Je suis obligée de faire les précisions ci-dessous :

1. En tant que membre du comité de parrainage de l’ISP, je n’ai jamais été consultée en ce qui concerne cette initiative et on ne m’a pas demandé de joindre la liste des soutiens présidentiels. Je trouve très inquiétant le fait de m’avoir associée à une initiative sans avoir été consultée au préalable.
2. En ce qui concerne l’essence de cette initiative, je ne trouve pas du tout juste l’appropriation par le Président Basescu de la réforme du Parlement comme argument principal de sa propre campagne présidentielle. Au contraire, je crois qu’une réforme du système institutionnel roumain est nécessaire, mais qu’une modification plus ample de la Constitution serait impérative et que le débat public concernant une telle démarche devrait être dissocié de toute campagne ou période préélectorale. Le Parlement est l’organe représentatif suprême du peuple et sa réforme exige une réflexion et une analyse beaucoup plus profondes que celles qui ont été derrière la décision présidentielle de convoquer le référendum populaire.
3. Je demande aux personnes engagées dans la campagne présidentielle et référendaire de s’abstenir dorénavant de m’associer à toute démarche sans me demander la permission.

Fait à Paris,

le 26 octobre 2009

Chantal Delsol

Stimaţi colegi,

În ultimele zile, numele meu a fost vehiculat de către conducerea Institutului de Studii Populare (ISP) în legătură cu campania pentru „Da” la Referendumul iniţiat de Preşedintele României, Traian Băsescu, pentru introducerea Parlamentului unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Mă văd obligată să fac următoarele precizări:

1. Ca membru al Comitetului de conuducere al ISP, nu am fost niciodată consultată în privinţa acestei iniţiative şi nu mi s-a cerut să mă alătur listei de susţinători ai Preşedintelui. Consider că este foarte neliniştitor faptul că am fost asociată unei iniţiative fără să fi fost consultată în prealabil.
2. În ceea ce priveşte esenţa acestei iniţiative, nu consider în nici un chip justă însuşirea temei reformării Parlamentului de către Preşedintele Băsescu ca argument principal folosit în propria sa campanie prezidenţială. Din contră, consider că o reformă a sistemului instituţional românesc este necesară, dar şi că o modificare mai amplă a Constituţiei ar fi imperativă şi că dezbaterea publică privind un astfel de demers ar trebui disociată de orice campanie sau perioadă pre-electorală. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului, iar reformarea sa necesită o analiză mult mai profundă decât cea care a stat la baza deciziei Preşedintelui de a convoca un referendum popular.
3. Le cer tuturor celor implicaţi în campania prezidenţială şi referendară să se abţină de aici înainte de a mă asocia oricărui demers fără să îmi ceară înainte acordul.

Profesor Chantal Delsol

Director al Laboratorului Espaces Ethiques et Politiques

Membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice”

Vai, vai, ce făcură Băse şi ai lui! Adică ai norocul să ai alături de tine şi persoane valoroase, chiar dacă necunoscute românilor, şi în loc să le foloseşti ideile avizate alegi să le pui tu propriile idei în cap… Ba mai mult, să îţi spună propriii tăi aliaţi că ce faci e şmecherie de doi bani şi că toată treaba cu reforma constituţiei n-are nici o valoare câtă vreme e asociată cu un eveniment pur politic precum alegerile prezidenţiale… Păcat că nu prea multă lume o să ştie despre asta. Şi probabil că şi dacă ar şti nu ar face o diferenţă prea mare, asta e şi mai nasol…

 

Fraţilor, Constituţia e moartă!

Aţi observat că în ultima săptămână, de când politicienii se joacă de-a făcutul de guverne, foarte multă lume vorbeşte despre “spiritul Constituţiei”?

Apărătorii preşedintelui spun că el a acţionat “în litera Constituţiei” chemând partidele la consultări degeaba şi desemnând un prim-ministru după bunul plac. Cei care i se opun spun că preşedintele nu a încălcat Constituţia, dar că trebuia să acţioneze “în spiritul ei” şi să desemneze un prim-ministru dorit de ei. După care vine completarea firească a taberei pro-Băsescu: preşedintele a respectat Constituţia “în litera şi în spiritul ei”!

Mă îndoiesc teribil că cei care vorbesc despre “spiritul Constituţiei” dorm cu cărţile lui Montesquieu la cap. Prin urmare, concluzia e una singură: Constituţia e moartă, iar acum spiritul ei ne bântuie. Şi sigur că fiecare vede spiritul sub ce formă vrea.

E clar că actuala Constituţie mai mult încurcă decât ajută. Oricine poate aduce Constituţia drept argument în favoarea propriei poziţii şi împotriva celorlalţi, iar textele sunt atât de confuze pe alocuri că e greu să distingi cine are dreptate şi cine aberează. Curtea Constituţională nu poate fi credibilă, câtă vreme cei care ajung să facă parte din ea pot fi foşti politicieni. În materie de reglare a raporturilor dintre instituţiile fundamentale ale ţării, Constituţia a dat rateuri în permanenţă. Practic, ea facilitează apariţia conflictelor între Parlament, Guvern şi preşedinte. Constituţia nu oferă soluţii la crizele politice, ci mai tare le amplifică.

O nouă revizuire a Constituţiei e esenţială. Nu trebuie să ne legăm de tot ce scrie în ea, ci doar de partea care reglează raporturile între instituţii, pentru că varza asta semiprezidenţială care (nu) funcţionează în România nu e viabilă. Sigur, înainte  să ne aruncăm cu capul înainte în referendumuri şi crearea de comisii de specialişti, trebuie să existe o dezbatere între toate capetele luminate (deci pe cât posibil fără minţile înfierbântate de la conducerea diverselor partide), în urma căreia să ne dăm seama ce naiba vrem să facem cu ţara asta, care ne sunt priorităţile, ce vrem de la Parlament, ce vrem de la preşedinte etc. A, şi cu ocazia asta putem elimina şi prostia aia cu “statul naţional” (găsesc ei o soluţie să revizuiască un articol care nu poate fi revizuit…).

PS: Turbez dacă mai aud vreun joc de cuvinte despre Croitoru… “Guvernul se croieşte greu”, “Croiala de weekend”, “Băsescu şi-a croit premier”…

 

SENZAŢIONAL! INCREDIBIL! Strada Zambilei, spartă în 3 locuri la câteva săptămâni după asfaltare!

Din ciclul “Drumuri terminate care intră în reparaţii”, vă prezentăm azi strada Zambilei din Cluj-Napca.

Mult mai puţin celebră decât centura Gherlei, strada Zambilei, o stradă foarte mişto dacă printre locuitorii ei nu s-ar afla şi câţiva ciobani, a fost şi ea terminată, cu greu, pe la sfârşitul lui lui septembrie, după ce a stat vreo două luni închisă pentru reparaţii. Fosta mea colegă Elza, de la Citynews, a scris pe larg despre perioada în care strada s-a aflat la stadiul de groapă, nedemnă pentru un oraş care se pretinde unul de cinci stele .

După ce muncitorii s-au întors din concediu şi au fost plătiţi de Primărie, am mai aşteptat trotuarele, care au apărut şi ele în cele din urmă, dar termenul iniţial de finalizare a lucrărilor a fost depăşit oricum cu câteva săptămâni.

La nici trei săptămâni distanţă de la ceea ce părea a fi terminarea străzii, nişte minţi luminate şi-au dat seama că, din neatenţie sau din exces de zel, muncitorii care au asfaltat strada AU ASTUPAT GURILE DE CANALIZARE! Astfel, strada a fost spartă din nou, în 3 locuri, iar acum se lucrează la montarea unor tuburi care să înalţe gurile de canalizare cu vreo 3 metri, pentru a le aduce la actualul nivel al asfaltului. Circulaţia nu a fost oprită, dar şoferii trebuie să încalece serios bordurile pentru a putea trece pe lângă noile gropi.

Nu cred că înainte de lucrări existau guri de canalizare în toate cele trei locuri unde se lucrează acum, dar ce nu pricep e de ce nu au putut să facă lucrările astea acum 2-3 luni. De ce trebuie să spargă acum asfaltul proaspăt turnat, în loc să se lucreze atunci când pe stradă era doar nămol? Poate o exista vreo explicaţie tehnică amplă pe care eu, în ignoranţa mea, nu pot să o găsesc.

 

Johannis, prea român ca să fie al doilea Carol I

And not a moment too soon! Ăsta e singurul lucru pe care mi-a venit să îl spun atunci când s-a anunţat rezultatul moţiunii şi căderea Guvernului.

Guvernul lui Boc, mai ales în versiunea lui înjumătăţită, a fost un mare fâs şi singurul motiv pentru care regret că nu mai e în funcţie e că Băsescu ar fi pierdut mult de pe urma lui. În ultimele zile şi în timpul discursurilor de azi din Parlament am trecut de la un sentiment de greaţă la indignare şi înapoi la greaţă. Absolut toţi cei care au vorbit zilele astea ne-au luat de proşti. CTP a scris un editorial în care exprimă foarte bine cam ce simt şi eu.

Boc a dovedit că e incapabil să evolueze şi mi-a distrus şi ultimele speranţe pe care le mai aveam în el ca om politic. A demonstrat că se comportă ca un casetofon stricat şi are impresia că dacă repetă aceleaşi fraze la nesfârşi cu o mină triumfătoare o să le bage oamenilor în cap ideea că are şi dreptate. Geoană a reuşit să îi ridice lui Boc toate mingile posibile, înjurând la greu guvernarea din ultimele 9 luni pe care girat-o. În plus, roagă preşedintele să dea dovadă de înţelepciune şi să cheme partidele la dialog, după care hotărăşte să nu meargă la consultări. Liberalii au acuzat abuzul de asumări de răspundere, indisciplina în cheltuirea banilor publici, politizarea excesivă a administraţiilor locale şi lipsa unei majorităţi transparente în Parlament, făcând astfel o descriere fidelă a guvernării lor minoritare. Ungurii s-au plimbat de la un partid la altul, au tot schimbat modificările şi până la urmă l-au dat jos pe Boc, dar mai că nu şi-au cerut scuze.

No, şi-amu ce facem? Ca de obicei, mingea e la Băsescu, doar că nu prea are multe variante de joc. Orice combinaţie cu prim-ministru PD-L nu prea are nici o şansă. Parafrazând una din vorbele lui din 2004, nu poate PD-L racola cât pot celelalte partide vota. PNL, PSD şi momentan UDMR (deşi mâine nu se ştie) îi forţează mâna cu guvernul de tehnocraţi şi cu Johannis.

Johannis e o propunere interesantă. Numele lui a mai fost adus în discuţie şi în anii trecuţi, dar acum pare să fi sosit ziua lui. Dar nu mi se pare nici pe departe că e omul providenţial pentru România, nici măcar omul pragmatic care să aducă seriozitatea în actul de guvernare. Cei care îl susţin amintesc de cât de bine arată Sibiul de când e el primar şi de faptul că sibienii l-au reales, ultima dată cu 85%. Dar să fim serioşi, astea nu sunt argumente, sub faţadele proaspăt vopsite se poate ascunde multă mizerie, iar majorităţile zdrobitoare nu sunt garanţia unei alegeri înţelepte, chiar din contră. Prin Sibiu sunt bine cunoscute legăturile lui Johannis cu oameni de afaceri care au prosperat din plin, în schimbul susţinerii financiare şi politice. Johannis nu are contracandidaţi la Sibiu şi pentru că nu are cine să îi susţină.

Dar în fine, astea nu sunt neapărat contraargumente faţă de Johannis. Poate că faţă de alţii e chiar uşă de biserică. Nu îmi place însă faptul că cei care îl susţin îl prezintă ca pe un al doilea Carol I, neamţul care va veni şi va scăpa naţiunea de ea însăşi. Oricât de tentant şi de confortabil poate fi un astfel de raţionament, el e doar un mit. Din păcate, soluţia pentru modernizarea României nu e aşa de la îndemână ca acum 150 de ani. În plus, Johannis nu e venit din Germania, e contaminat de modul în care merg lucrurile în România, iar politicienii români nu pot fi domesticiţi la fel ca atunci.

Cred totuşi că ideea unui guvern de tehnocraţi e bună. S-a mai vorbit despre ea şi în anii trecuţi. Acum, în astea două luni rămase până când vor trece alegerile prezidenţiale şi vom discuta din nou despre un guvern politic, putem încerca şi varianta asta, cu sau fără Johannis. Sunt curios în primul rând cum vor găsi partidele oamenii pe care să îi bage în guvern. Câţi economişti, medici sau manageri vor alege să îşi lase afacerile şi joburile pentru o aventură în guvern? Cât de hotărâţi vor fi ei să ia măsuri de impact, fără să se împiedice de interesele politice? Putem afla toate lucrurile astea acum.

Pronosticul meu e că Băsescu va accepta un guvern de tehnocraţi, dar fără Johannis. Nu va vrea să dea impresia că se lasă învins de partidele care i se opun, dar ştie că un guvern pe placul lui nu ar avea şanse în Parlament acum. Aşa că probabil va desemna un tehnocrat apropiat lui drept prim ministru şi îi va da mână liberă în formarea guvernului. S-a tot vorbit de Alexadra Gătej, consiliera lui şi fost manager la Unilever. E foarte probabil să se ajungă aici şi nu cred că PSD şi PNL vor ţine cu dinţii de Johannis.

A, da… Vorbeam zilele trecute de felul în care politicienii sunt pe cale să anuleze orice posibilitate ca Cioloş să fie numit comisar european pe Agricultură. Acum două zile Guvernul a oficializat nominalizarea lui Ciolos. Vă daţi seama ce şanse are omul acum, când Guvernul care l-a propus a crăpat a doua zi?

 

România se face de râs în UE şi e pe cale să piardă comisarul pe Agricultură…

…pe care oricum nu avea aşa multe şanse să îl primească şi pe care şi le împuţinează prin neglijenţă.

Guvernul României e preocupat să supravieţuiască, să saboteze moţiunile, Boc a început să vorbească iar ca acum un an despre coaliţia PNL-PSD şi pensiile nesimţite, lui Băsescu îi dau iar lacrimile, Parlamentul e în sine un scandal, parlamentarii par să fi învăţat până la virgulă regulamentele de funcţionare ale camerelor şi hibele lor, sindicatele urlă după bani, iar televiziunile le cântă tuturor în strună ca nişte dobitoace fără creier.

Între timp, strategia României de a obţine postul de comisar european pe Agricultură în viitoarea Comisie Europeană se năruie pe zi ce trece. În ciuda vizitelor europene prin care Cioloş caută să îşi promoveze candidatura, România a pierdut sprijinul principalului ei aliat, Franţa. Iar dacă Franţa nu te vrea, degeaba spun polonezii că te susţin. Francezii spuneau în urmă cu câteva săptămâni, atunci când Guvernul a venit cu propunerea Dacian Cioloş pentru Agricultură, că vor susţine candidatul României. Se ştia de atunci că şi Irlanda şi Austria sunt interesate, însă Irish Times şi EU Observer au anunţat ieri că Franţa a trecut de partea Irlandei. Ştirea a fost preluată şi de câteva ziare româneşti, dar nu şi de televiziuni, semn că în presa scrisă şi online mai sunt încă ceva neuroni funcţionali.

Irish Times spune că motivul pentru care Cioloş a pierdut sprijinul Franţei e faptul că anul trecut UE a blocat fondurile SAPARD pentru România, din cauza neregulilor în acordarea fondurilor. Asta e o motivaţie de ochii lumii. Francezii ştiau asta şi atunci când au anunţat că îl vor susţine pe Cioloş. Doar nu au aflat brusc săptămâna asta că anul trecut au fost probleme cu fondurile SAPARD în România. Ce s-a întâmplat însă în România în ultimele două săptămâni, în care a apărut schimbarea poziţiei franceze?

Păi să vedem. PSD şi PD-L s-au certat mai întâi înaintea moţiunii pe legea unică de salarizare, apoi s-au certat de tot şi PSD a ieşit/a fost dat afară de la guvernare, au apărut acuzaţii din toate părţile că vom avea fraude electorale, fiecare ministru e responsabil pe două ministere, i-am pierdut pe Diaconescu de la Externe şi pe Puşcaş de la Afaceri Europene (cei care trebuiau să asigure strategia de lobby pentru Cioloş), opoziţia pune acum de o nouă moţiune, iar Guvernul stă să cadă, fără să fie foarte clar încă ce se va întâmpla după. În plus, vin prezidenţialele, care o să dea totul peste cap din nou. Aşa că încă vreo două luni sigur nu o să trăim într-o ţară guvernată normal şi care nu are o reprezentare externă coerentă. Oare nu de asta ne-o fi lăsat baltă Franţa?

Desigur, există şi posibilitatea ca Irish Times să fi amplificat mult nişte discuţii neoficiale pentru a da impresia că lucrurile se îndreaptă mai mult decât în realitate în direcţia dorită de ei. Însă e clar că Irlanda e o ţară mult mai potrivită să ocupe un asemenea portofoliu, în primul rând pentru că şi-a modernizat din temelii agricultura tocmai folosind instrumentele şi bugetul pus la dispoziţie de UE, deci e clar că ştie cum să gestioneze un portofoliu care are la dispoziţie un buget de peste care reprezintă cam jumătate din întregul buget comunitar. Cioloş e un specialist apreciat, dar nu are în spate un stat puternic.

Situaţia e însă şi mai complicată şi tocmai din complicaţii am putea obţine până la urmă ce ne propunem. Irlandezii abia au votat Tratatul de la Lisabona, dar votul lor nu e decisiv. Cheia e la cehi, mai exact la preşedintele Vaclav Klaus, cel mai vocal eurosceptic din UE. Până nu semnează el ratificarea, Tratatul nu intră în vigoare şi nu dă semne că s-ar grăbi. Dacă Tratatul intră în vigoare în cel mult o lună, în viitoarea Comisie Europeană nu se va mai regăsi câte un comisar de la fiecare stat membru. Unele state nu vor primi acum portofoliu, urmând să primească peste câţiva ani, astfel încât la finalul mandatului Comisiei, fiecare stat să fi avut comisar. Ideea e că, ţinând cont de poziţia extrem de proastă a României, riscăm mult să rămânem fără comisar. Aşa că pe noi ne ajută tărăgănarea venită dinspre Cehia. Dacă se mai amână mult, atunci noua Comisie va funcţiona după vechile reguli, iar România va avea un comisar, chiar dacă nu va fi cel de la Agricultură.

O altă veste bună e că Irlanda are şi opţiunea comisarului pe Cercetare, care va gestiona în următorii 5 ani un buget de vreo 50 de miliarde de euro. Dacă optează pentru Cercetare, e posibil să ne rămână nouă Agricultura, deşi Austria e şi ea interesată.

Dar astea sunt doar calcule teoretice. Depindem de alţii şi asta doar din cauza noastră. România îşi dă cu stângul în dreptul din plin în politica externă şi nu prea văd de ce s-ar schimba ceva în viitorul apropiat. Putem doar să sperăm că Guvernul, Preşedinţia şi partidele, oricine s-ar afla în vârful lor, nu va uita că au lucruri mult mai importante de făcut decât să întreţină discuţii de rahat şi să pretindă că o fac pentru noi.

 

Confiscarea maşinii ca pedeapsă pentru vitezomani? O DA!

De vreo trei zile, dincolo de bălăcăreala politică şi inflamările sindicale, unul dintre principalele subiecte din media e posibila schimbare a Codului Rutier. Dintre modificările propuse, cel mai tare a captat atenţia propunerea de confiscare a maşinilor celor care sunt surprinşi în trafic circulând cu viteze cu mult peste limita maximă admisă pe respectivul sector de drum. De fapt, presa a servit publicului un ameste din mai multe recomandări care apar în documentul cu pricina, după cum o să vedem mai încolo.

Imediat au apărut tot felul de voci care strigă ca din gură de şarpe că nu e normal ca un bun proprietate personală să îţi fie confiscat de poliţie, că ar fi contrar unui stat de drept, ba chiar că e neconstituţional. Alţii spun că e absurd să acuzi un şofer că depăşeşte viteza legală în condiţiile în care infrastructura rutieră e de doi lei. Ambele liniii de argumentare mi se par idioate, iertati-mi francheţea, şi o să explic de ce cred asta.

Ar trebui să începem cu puţină teorie despre ce înseamnă libertatea şi proprietatea într-o comunitate, dar nu e cazul să intrăm în prea multe detalii. E suficient dacă spun că oricine e liber să se bucure de propriul bun câtă vreme nu afectează (mai ales în sens negativ) pe altcineva, câtă vreme limitele în care îşi poate folosi bunul nu încalcă limitele în care alte persoane îşi pot folosi propriile bunuri, totul fiind reglementat de legile universal aplicabil care guvernează acea comunitate. Când un dobitoc nesimţit (sau mai mulţi) se crede la raliuri prin oraş, mai ales seara, şi zboară pe lângă tine cu muult peste 100 la oră sau când 150 la oră e o viteză de copii pe vreun drum naţional pentru vreun BMW-ist şmecher sau când trece câte un motociclist cu 200 la oră pe contrasens sau pe axul dintre sensuri… atunci noi ailalţi mai fraieri nu suntem puşi în pericol de modul în care indivizii îşi folosesc bunurile personale? Dacă cineva are un pistol, dobândit legal, cu permis de portarmă, şi se apucă să tragă la întâmplare prin aer, unii, cei mai mulţi, sunt prudenţi şi scapă, alţii au ghinion şi mor, nu e normal ca pistolul acelui om să fie confiscat? E normal să poţi folosi o maşină ca pe o armă şi să spui că e bun personal?

În plus, să nu ne plângem de milă. Viteza legală ar putea fi în continuare depăşită cu până la 49 de km/h fără că maşina să fie confiscată, deci vitezomanii şi noi toţi ceilalţi avem în continuare o marjă considerabilă de acţiune. Nu ţine argumentul că oricum se suspendă permisul. După ce e prins un dobitoc cu 200 la oră, pierde ceva timp cu polţistul, apoi îşi poate continua drumul nestingherit, are drept de circulaţie încă 15 zile, oricum contestă sancţiunea în instanţă (şi probabil câştigă din cauza actualei legislaţii proaste) şi oricum nu se tem să circule şi fără permis. Degeaba îi iei permisul de portarmă dacă nu îi iei şi arma. Iar dacă nu e constituţional, să schimbăm constituţia.

Argumentul infrastructurii proaste… Corect în sine, dar prost folosit. Faptul că nu sunt condiţii bune de trafic afectează în egală măsură pe toată lumea. De ce unii trebuie înţeleşi când merg cu viteze necontrolate şi ce s-ar întâmpla dacă toţi am face la fel? În plus, faptul că nu avem infrastructură, că avem gropi, denivelări şi restricţii cu duiumul e un argument să încetineşti, nu să mergi ca bolândul! Să spui că drumurile sunt proaste şi aglomerate, deci e normal să mergi cu 180 la oră pe drum naţional e o idioţenie, în primul rând din punct de vedere logic.

Cel mai tare mă amuză acum că nimeni nu îşi mai asumă paternitatea acestor idei. Proiectul de modificare a Codului Rutier a venit de la Delegaţia Permanentă a Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră, aflată în subordinea Guvernului, care, interministerial fiind, cuprinde pe toată lumea şi pe nimeni în acelaşi timp. După ce s-au inflamat jurnaliştii principiali, Ministerul transporturilor şi Poliţia îşi pasează reciproc responsabilitatea. No, dacă voi nu vreţi să fiţi ăia care propun aşa ceva, uite că propun eu: EU, JIGLĂU GEORGE, PROPUN CA MAŞINILE CELOR SURPRINŞI ÎN TRAFIC CONDUCÂND CU VITEZE CU PESTE 50 KM/H MAI MARI DECÂT CEA MAXIMĂ ADMISĂ SĂ FIE CONFISCATE PE LOC DE POLIŢIE. E bine aşa?

Propunerea MEA, şi câteva altele, e derivată dintr-un document care se află în dezbatere publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Acolo însă nu apare recomandarea ca maşinile să fie confiscate dacă vitezele sunt cu 50 km/h mai mari decât cele maxime admise. Paragraful e următorul: “[Se recomandă] sporirea gradului de intransigenţă a legii în ceea ce priveşte vehiculele care circulă cu o viteză de cel puţin de două ori mai mare decât viteza legală precum şi în ceea ce priveşte alte abateri grave cum ar fi: reţinerea la secţia de Poliţie pentru 24 de ore şi suspendarea permisului între 1 an şi 3 ani în cazul constatării stării de ebrietate la volan”. Posibilitatea de a confisca maşina apare în alt context, ca pedeapsa pentru neplata repetată a amenzilor şi într-adevăr ar fi o noutate pentru legislaţia românească.

Sigur, mulţi vor spune probabil că oricum e greu ca o asemenea prevedere să se aplice, că Poliţia ar face abuzuri, că tre să specifici clar în ce condiţii îţi recuperezi maşina, că oricum ăia care merg tare nu se cuminţesc doar din atât etc. De acord. Însă discuţia s-a purtat la nivel de principii în materie de legislaţie privind siguranţa rutieră (ne-am şi găsit când să ne dăm principiali…), iar eu sunt de acord cu principiul ăsta, care a călcat pe coadă atâţia români care simt că dreptul proprietăţii le poate fi încălcat.

În concluzie, atenţie maximă pe şosele! Acum vreo 3 zile, pe la 7 seara, pe Moţilor, puţin mai încolo de Primărie, a trecut pe lângă mine, pe contrasens, un BMW gri, atât de repede că nici n-am apucat să-i văd numărul… Banda 2 pentru sensul Mănăştur-Centru era banda 3 pentru individul ăsta. Că doar n-o să stea el ca fraierii în trafic, s-or feri ei ăia care vin din faţa lui pe contrasens, nu?…

 

Foto-taximetristul din Istanbul

Sevket Sahintas, un taximetrist din Istanbul, a devenit celebru datorită fotografiilor pe care le-a făcut pe străzile oraşului în turele de noapte. Fără a fi profesionist, Sahintas fotografiază oameni ai străzii, de regulă în contexte care arată contrastele dintre opulenţa unei lumi superdezvoltate şi mizeria în care trăiesc mulţi dintre cei din jurul nostru. Sahintas nu se limitează doar la fotografii. De multe ori se opreşte şi discută cu cei pe care îi fotografiază, iar aspectul lui lipsit de pretenţii îl ajută să interacţioneze uşor.

Treptat a devenit cunoscut, are un site fain şi a început să apară în publicaţii importante. CNN a publicat cel mai recent reportaj, Sahintas fiind un subiect cu atât mai relevant în contextul summitului FMI şi Banca Mondială care a început ieri chiar la Istanbul. Cu toate astea, nu s-a îmbogăţit, motiv pentru care continuă să fie taximetrist de noapte.

Aveţi mai jos o fotografie, luată de pe site-ul lui.  Mi se pare un caz care trebuie luat în seamă atunci când discutam ce mai înseamnă jurnalismul azi, cu toate aspectele lui formale şi informale, şi cine poate fi jurnalist. Mai interesant e că tipul nu e bloger şi nici nu a început să facă fotografii sau să discute cu oamenii pentru că şi-a dat seama că poate publica la liber pe internet, deci nu putem pune pasiunea lui pe seama modului în care internetul a revoluţionat jurnalismul. Deşi prin intermediul internetului a devenit cunoscut.