Dacian Cioloş spunea ieri la RFI că şansele lui de a fi numit comisar european pe Agricultură nu ar fi chiar aşa mici, dar recunoştea că situaţia e îngreunată de faptul că nu avem un ministru de Externe “complet”.

O ştire scurtă, care a apărut tot ieri în EU Observer şi care preia un material mai amplu din Irish Independent, lămureşte lucrurile. Comisia Europeană bate la cap Guvernul Irlandei să o propună drept comisar pe Mary Coughlan, actual ministru al muncii, dar mai ales fost ministru al Agriculturii. Ştim deja de vreo trei săptămâni că Irlanda are susţinere puternică pentru portofoliul Agriculturii, iar singurele noastre speranţe stăteau în indecizia irlandezilor, care se gândeau şi la Cercetare.

Nu înţeleg de ce Boc şi ai lui nu fac totuşi şi o altă propunere de comisar. Comisia ne-a cerut trei propuneri, dar noi ne încăpăţănăm să rămânem la una singură, care e destul de limpede că nu prea are şanse. În condiţiile astea, părem să ne îndreptăm tot spre Multingvism, iar în presa europeană se scrie că e jenant pentru un stat să fie pus în situaţia de a accepta un astfel de portofoliu.

Şi încă o chestie… În timp ce cere Irlandei un anumit om, pe care să îl pună şef peste jumătate din bugetul UE, Comisia Europeană îşi trimite reprezentanţi la Bucureşti ca să vadă în ce măsură suntem în stare să demonstrăm că putem să respectăm nişte angajamente jenante, ca să ne dea nişte bani să avem cu ce plăti pensii şi salarii.

Mai jos un print screen cu ştirea din EU Observer care ne dă de înţeles că ar fi cazul să ne luăm gândul de la Agricultură.

observer

Campania pentru referendumul privind parlamentul unicameral e pusă la cale prin intermediul Institutului de Studii Populare, asociat PD-L. În conducerea lui se regăsesc mai multe persoane care sunt pe faţă pro-Băsescu, unii chiar membri PD-L, precum Sever Voinescu, Cristian Preda, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconsky, dar şi Vladimir Tismăneanu, care e şi preşedintele Institutului.

Pe lângă ei se regăsesc şi doi străini care cunosc bine România, care au scris sau au predat aici. E vorba de Tom Gallagher, care a rămas celebru după editorialele ucigătoare din preajma alegerilor din 2004 în care făcea praf PSD şi pe Adrian Năstase, şi Chantal Millon-Delsol, o reputată profesoară din Franţa, adeptă a ideilor dreptei conservatoare, care promovează federalismul, subsidiaritatea şi autoguvernarea. Ea a colaborat ani buni cu Facultatea de Studii Europene din Cluj (nu ştiu dacă o mai face şi acum) şi mulţi studenţi de acolo au ajuns să studieze la Universitatea Marne-la-Vallee, unde este ea încadrată.

Făcând parte din consiliul de conducere al acestui Institut PD-L-ist, se poate spune că Chantal Delsol este o susţinătoare a lui Traian Băsescu şi a PD-L. Însă cei care au conceput campania pentru referendum au făcut greşeala să presupună că asta înseamnă automat susţinere pentru orice face Traian Băsescu, iar atunci când eticheta Institutului a fost lipită pe campanie, s-a folosit şi numele ei (şi al celorlalţi) drept susţinători ai parlamentului unicameral şi ai referendumului din ziua alegerilor prezidenţiale.

Madame Delsol arată totuşi că, deşi simpatizează România, nu e dispusă să accepte să fie implicată în lucrurile făcute pe genunchi, în stil românesc. Redau mai jos integral reacţia trimisă de Chantal Delsol unei părţi a presei şi mediului academic din România. Textul e şi în franceză şi română, exact aşa cum a venit.

“Université Paris-Est Marne-la-Vallée
Cité Descartes 5, bd Descartes
Champs-sur-Marne
77454 MARNE LA VALLEE
CEDEX 2

Professeur Chantal Delsol

Directrice du Laboratoire Espaces Ethiques et Politiques

Membre de l’Académie de Sciences Morales et Politiques

Chers collègues,

Ces derniers jours, mon nom a été véhiculé par la direction de l’Institut d’Etudes Populaires (ISP) en relation avec la campagne du « Oui » au Référendum initié par le Président de la Roumanie, M. Traian Basescu, pour l’introduction du Parlement unicaméral et la réduction du nombre de parlementaires. Je suis obligée de faire les précisions ci-dessous :

  1. En tant que membre du comité de parrainage de l’ISP, je n’ai jamais été consultée en ce qui concerne cette initiative et on ne m’a pas demandé de joindre la liste des soutiens présidentiels. Je trouve très inquiétant le fait de m’avoir associée à une initiative sans avoir été consultée au préalable.
  2. En ce qui concerne l’essence de cette initiative, je ne trouve pas du tout juste l’appropriation par le Président Basescu de la réforme du Parlement comme argument principal de sa propre campagne présidentielle. Au contraire, je crois qu’une réforme du système institutionnel roumain est nécessaire, mais qu’une modification plus ample de la Constitution serait impérative et que le débat public concernant une telle démarche devrait être dissocié de toute campagne ou période préélectorale. Le Parlement est l’organe représentatif suprême du peuple et sa réforme exige une réflexion et une analyse beaucoup plus profondes que celles qui ont été derrière la décision présidentielle de convoquer le référendum populaire.
  3. Je demande aux personnes engagées dans la campagne présidentielle et référendaire de s’abstenir dorénavant de m’associer à toute démarche sans me demander la permission.

Fait à Paris,

le 26 octobre 2009

Chantal Delsol

Stimaţi colegi,

În ultimele zile, numele meu a fost vehiculat de către conducerea Institutului de Studii Populare (ISP) în legătură cu campania pentru „Da” la Referendumul iniţiat de Preşedintele României, Traian Băsescu, pentru introducerea Parlamentului unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Mă văd obligată să fac următoarele precizări:

  1. Ca membru al Comitetului de conuducere al ISP, nu am fost niciodată consultată în privinţa acestei iniţiative şi nu mi s-a cerut să mă alătur listei de susţinători ai Preşedintelui. Consider că este foarte neliniştitor faptul că am fost asociată unei iniţiative fără să fi fost consultată în prealabil.
  2. În ceea ce priveşte esenţa acestei iniţiative, nu consider în nici un chip justă însuşirea temei reformării Parlamentului de către Preşedintele Băsescu ca argument principal folosit în propria sa campanie prezidenţială. Din contră, consider că o reformă a sistemului instituţional românesc este necesară, dar şi că o modificare mai amplă a Constituţiei ar fi imperativă şi că dezbaterea publică privind un astfel de demers ar trebui disociată de orice campanie sau perioadă pre-electorală. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului, iar reformarea sa necesită o analiză mult mai profundă decât cea care a stat la baza deciziei Preşedintelui de a convoca un referendum popular.
  3. Le cer tuturor celor implicaţi în campania prezidenţială şi referendară să se abţină de aici înainte de a mă asocia oricărui demers fără să îmi ceară înainte acordul.

Profesor Chantal Delsol

Director al Laboratorului Espaces Ethiques et Politiques

Membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice”

Vai, vai, ce făcură Băse şi ai lui! Adică ai norocul să ai alături de tine şi persoane valoroase, chiar dacă necunoscute românilor, şi în loc să le foloseşti ideile avizate alegi să le pui tu propriile idei în cap… Ba mai mult, să îţi spună propriii tăi aliaţi că ce faci e şmecherie de doi bani şi că toată treaba cu reforma constituţiei n-are nici o valoare câtă vreme e asociată cu un eveniment pur politic precum alegerile prezidenţiale… Păcat că nu prea multă lume o să ştie despre asta. Şi probabil că şi dacă ar şti nu ar face o diferenţă prea mare, asta e şi mai nasol…

Aţi observat că în ultima săptămână, de când politicienii se joacă de-a făcutul de guverne, foarte multă lume vorbeşte despre “spiritul Constituţiei”?

Apărătorii preşedintelui spun că el a acţionat “în litera Constituţiei” chemând partidele la consultări degeaba şi desemnând un prim-ministru după bunul plac. Cei care i se opun spun că preşedintele nu a încălcat Constituţia, dar că trebuia să acţioneze “în spiritul ei” şi să desemneze un prim-ministru dorit de ei. După care vine completarea firească a taberei pro-Băsescu: preşedintele a respectat Constituţia “în litera şi în spiritul ei”!

Mă îndoiesc teribil că cei care vorbesc despre “spiritul Constituţiei” dorm cu cărţile lui Montesquieu la cap. Prin urmare, concluzia e una singură: Constituţia e moartă, iar acum spiritul ei ne bântuie. Şi sigur că fiecare vede spiritul sub ce formă vrea.

E clar că actuala Constituţie mai mult încurcă decât ajută. Oricine poate aduce Constituţia drept argument în favoarea propriei poziţii şi împotriva celorlalţi, iar textele sunt atât de confuze pe alocuri că e greu să distingi cine are dreptate şi cine aberează. Curtea Constituţională nu poate fi credibilă, câtă vreme cei care ajung să facă parte din ea pot fi foşti politicieni. În materie de reglare a raporturilor dintre instituţiile fundamentale ale ţării, Constituţia a dat rateuri în permanenţă. Practic, ea facilitează apariţia conflictelor între Parlament, Guvern şi preşedinte. Constituţia nu oferă soluţii la crizele politice, ci mai tare le amplifică.

O nouă revizuire a Constituţiei e esenţială. Nu trebuie să ne legăm de tot ce scrie în ea, ci doar de partea care reglează raporturile între instituţii, pentru că varza asta semiprezidenţială care (nu) funcţionează în România nu e viabilă. Sigur, înainte  să ne aruncăm cu capul înainte în referendumuri şi crearea de comisii de specialişti, trebuie să existe o dezbatere între toate capetele luminate (deci pe cât posibil fără minţile înfierbântate de la conducerea diverselor partide), în urma căreia să ne dăm seama ce naiba vrem să facem cu ţara asta, care ne sunt priorităţile, ce vrem de la Parlament, ce vrem de la preşedinte etc. A, şi cu ocazia asta putem elimina şi prostia aia cu “statul naţional” (găsesc ei o soluţie să revizuiască un articol care nu poate fi revizuit…).

PS: Turbez dacă mai aud vreun joc de cuvinte despre Croitoru… “Guvernul se croieşte greu”, “Croiala de weekend”, “Băsescu şi-a croit premier”…

Din ciclul “Drumuri terminate care intră în reparaţii”, vă prezentăm azi strada Zambilei din Cluj-Napca.

Mult mai puţin celebră decât centura Gherlei, strada Zambilei, o stradă foarte mişto dacă printre locuitorii ei nu s-ar afla şi câţiva ciobani, a fost şi ea terminată, cu greu, pe la sfârşitul lui lui septembrie, după ce a stat vreo două luni închisă pentru reparaţii. Fosta mea colegă Elza, de la Citynews, a scris pe larg despre perioada în care strada s-a aflat la stadiul de groapă, nedemnă pentru un oraş care se pretinde unul de cinci stele ;) .

După ce muncitorii s-au întors din concediu şi au fost plătiţi de Primărie, am mai aşteptat trotuarele, care au apărut şi ele în cele din urmă, dar termenul iniţial de finalizare a lucrărilor a fost depăşit oricum cu câteva săptămâni.

La nici trei săptămâni distanţă de la ceea ce părea a fi terminarea străzii, nişte minţi luminate şi-au dat seama că, din neatenţie sau din exces de zel, muncitorii care au asfaltat strada AU ASTUPAT GURILE DE CANALIZARE! Astfel, strada a fost spartă din nou, în 3 locuri, iar acum se lucrează la montarea unor tuburi care să înalţe gurile de canalizare cu vreo 3 metri, pentru a le aduce la actualul nivel al asfaltului. Circulaţia nu a fost oprită, dar şoferii trebuie să încalece serios bordurile pentru a putea trece pe lângă noile gropi.

zambilei

zambilei (7)

zambilei (4)

zambilei (11)

Nu cred că înainte de lucrări existau guri de canalizare în toate cele trei locuri unde se lucrează acum, dar ce nu pricep e de ce nu au putut să facă lucrările astea acum 2-3 luni. De ce trebuie să spargă acum asfaltul proaspăt turnat, în loc să se lucreze atunci când pe stradă era doar nămol? Poate o exista vreo explicaţie tehnică amplă pe care eu, în ignoranţa mea, nu pot să o găsesc.

And not a moment too soon! Ăsta e singurul lucru pe care mi-a venit să îl spun atunci când s-a anunţat rezultatul moţiunii şi căderea Guvernului.

Guvernul lui Boc, mai ales în versiunea lui înjumătăţită, a fost un mare fâs şi singurul motiv pentru care regret că nu mai e în funcţie e că Băsescu ar fi pierdut mult de pe urma lui. În ultimele zile şi în timpul discursurilor de azi din Parlament am trecut de la un sentiment de greaţă la indignare şi înapoi la greaţă. Absolut toţi cei care au vorbit zilele astea ne-au luat de proşti. CTP a scris un editorial în care exprimă foarte bine cam ce simt şi eu.

Boc a dovedit că e incapabil să evolueze şi mi-a distrus şi ultimele speranţe pe care le mai aveam în el ca om politic. A demonstrat că se comportă ca un casetofon stricat şi are impresia că dacă repetă aceleaşi fraze la nesfârşi cu o mină triumfătoare o să le bage oamenilor în cap ideea că are şi dreptate. Geoană a reuşit să îi ridice lui Boc toate mingile posibile, înjurând la greu guvernarea din ultimele 9 luni pe care girat-o. În plus, roagă preşedintele să dea dovadă de înţelepciune şi să cheme partidele la dialog, după care hotărăşte să nu meargă la consultări. Liberalii au acuzat abuzul de asumări de răspundere, indisciplina în cheltuirea banilor publici, politizarea excesivă a administraţiilor locale şi lipsa unei majorităţi transparente în Parlament, făcând astfel o descriere fidelă a guvernării lor minoritare. Ungurii s-au plimbat de la un partid la altul, au tot schimbat modificările şi până la urmă l-au dat jos pe Boc, dar mai că nu şi-au cerut scuze.

No, şi-amu ce facem? Ca de obicei, mingea e la Băsescu, doar că nu prea are multe variante de joc. Orice combinaţie cu prim-ministru PD-L nu prea are nici o şansă. Parafrazând una din vorbele lui din 2004, nu poate PD-L racola cât pot celelalte partide vota. PNL, PSD şi momentan UDMR (deşi mâine nu se ştie) îi forţează mâna cu guvernul de tehnocraţi şi cu Johannis.

Johannis e o propunere interesantă. Numele lui a mai fost adus în discuţie şi în anii trecuţi, dar acum pare să fi sosit ziua lui. Dar nu mi se pare nici pe departe că e omul providenţial pentru România, nici măcar omul pragmatic care să aducă seriozitatea în actul de guvernare. Cei care îl susţin amintesc de cât de bine arată Sibiul de când e el primar şi de faptul că sibienii l-au reales, ultima dată cu 85%. Dar să fim serioşi, astea nu sunt argumente, sub faţadele proaspăt vopsite se poate ascunde multă mizerie, iar majorităţile zdrobitoare nu sunt garanţia unei alegeri înţelepte, chiar din contră. Prin Sibiu sunt bine cunoscute legăturile lui Johannis cu oameni de afaceri care au prosperat din plin, în schimbul susţinerii financiare şi politice. Johannis nu are contracandidaţi la Sibiu şi pentru că nu are cine să îi susţină.

Dar în fine, astea nu sunt neapărat contraargumente faţă de Johannis. Poate că faţă de alţii e chiar uşă de biserică. Nu îmi place însă faptul că cei care îl susţin îl prezintă ca pe un al doilea Carol I, neamţul care va veni şi va scăpa naţiunea de ea însăşi. Oricât de tentant şi de confortabil poate fi un astfel de raţionament, el e doar un mit. Din păcate, soluţia pentru modernizarea României nu e aşa de la îndemână ca acum 150 de ani. În plus, Johannis nu e venit din Germania, e contaminat de modul în care merg lucrurile în România, iar politicienii români nu pot fi domesticiţi la fel ca atunci.

Cred totuşi că ideea unui guvern de tehnocraţi e bună. S-a mai vorbit despre ea şi în anii trecuţi. Acum, în astea două luni rămase până când vor trece alegerile prezidenţiale şi vom discuta din nou despre un guvern politic, putem încerca şi varianta asta, cu sau fără Johannis. Sunt curios în primul rând cum vor găsi partidele oamenii pe care să îi bage în guvern. Câţi economişti, medici sau manageri vor alege să îşi lase afacerile şi joburile pentru o aventură în guvern? Cât de hotărâţi vor fi ei să ia măsuri de impact, fără să se împiedice de interesele politice? Putem afla toate lucrurile astea acum.

Pronosticul meu e că Băsescu va accepta un guvern de tehnocraţi, dar fără Johannis. Nu va vrea să dea impresia că se lasă învins de partidele care i se opun, dar ştie că un guvern pe placul lui nu ar avea şanse în Parlament acum. Aşa că probabil va desemna un tehnocrat apropiat lui drept prim ministru şi îi va da mână liberă în formarea guvernului. S-a tot vorbit de Alexadra Gătej, consiliera lui şi fost manager la Unilever. E foarte probabil să se ajungă aici şi nu cred că PSD şi PNL vor ţine cu dinţii de Johannis.

A, da… Vorbeam zilele trecute de felul în care politicienii sunt pe cale să anuleze orice posibilitate ca Cioloş să fie numit comisar european pe Agricultură. Acum două zile Guvernul a oficializat nominalizarea lui Ciolos. Vă daţi seama ce şanse are omul acum, când Guvernul care l-a propus a crăpat a doua zi?

…pe care oricum nu avea aşa multe şanse să îl primească şi pe care şi le împuţinează prin neglijenţă.

Guvernul României e preocupat să supravieţuiască, să saboteze moţiunile, Boc a început să vorbească iar ca acum un an despre coaliţia PNL-PSD şi pensiile nesimţite, lui Băsescu îi dau iar lacrimile, Parlamentul e în sine un scandal, parlamentarii par să fi învăţat până la virgulă regulamentele de funcţionare ale camerelor şi hibele lor, sindicatele urlă după bani, iar televiziunile le cântă tuturor în strună ca nişte dobitoace fără creier.

Între timp, strategia României de a obţine postul de comisar european pe Agricultură în viitoarea Comisie Europeană se năruie pe zi ce trece. În ciuda vizitelor europene prin care Cioloş caută să îşi promoveze candidatura, România a pierdut sprijinul principalului ei aliat, Franţa. Iar dacă Franţa nu te vrea, degeaba spun polonezii că te susţin. Francezii spuneau în urmă cu câteva săptămâni, atunci când Guvernul a venit cu propunerea Dacian Cioloş pentru Agricultură, că vor susţine candidatul României. Se ştia de atunci că şi Irlanda şi Austria sunt interesate, însă Irish Times şi EU Observer au anunţat ieri că Franţa a trecut de partea Irlandei. Ştirea a fost preluată şi de câteva ziare româneşti, dar nu şi de televiziuni, semn că în presa scrisă şi online mai sunt încă ceva neuroni funcţionali.

Irish Times spune că motivul pentru care Cioloş a pierdut sprijinul Franţei e faptul că anul trecut UE a blocat fondurile SAPARD pentru România, din cauza neregulilor în acordarea fondurilor. Asta e o motivaţie de ochii lumii. Francezii ştiau asta şi atunci când au anunţat că îl vor susţine pe Cioloş. Doar nu au aflat brusc săptămâna asta că anul trecut au fost probleme cu fondurile SAPARD în România. Ce s-a întâmplat însă în România în ultimele două săptămâni, în care a apărut schimbarea poziţiei franceze?

Păi să vedem. PSD şi PD-L s-au certat mai întâi înaintea moţiunii pe legea unică de salarizare, apoi s-au certat de tot şi PSD a ieşit/a fost dat afară de la guvernare, au apărut acuzaţii din toate părţile că vom avea fraude electorale, fiecare ministru e responsabil pe două ministere, i-am pierdut pe Diaconescu de la Externe şi pe Puşcaş de la Afaceri Europene (cei care trebuiau să asigure strategia de lobby pentru Cioloş), opoziţia pune acum de o nouă moţiune, iar Guvernul stă să cadă, fără să fie foarte clar încă ce se va întâmpla după. În plus, vin prezidenţialele, care o să dea totul peste cap din nou. Aşa că încă vreo două luni sigur nu o să trăim într-o ţară guvernată normal şi care nu are o reprezentare externă coerentă. Oare nu de asta ne-o fi lăsat baltă Franţa?

Desigur, există şi posibilitatea ca Irish Times să fi amplificat mult nişte discuţii neoficiale pentru a da impresia că lucrurile se îndreaptă mai mult decât în realitate în direcţia dorită de ei. Însă e clar că Irlanda e o ţară mult mai potrivită să ocupe un asemenea portofoliu, în primul rând pentru că şi-a modernizat din temelii agricultura tocmai folosind instrumentele şi bugetul pus la dispoziţie de UE, deci e clar că ştie cum să gestioneze un portofoliu care are la dispoziţie un buget de peste care reprezintă cam jumătate din întregul buget comunitar. Cioloş e un specialist apreciat, dar nu are în spate un stat puternic.

Situaţia e însă şi mai complicată şi tocmai din complicaţii am putea obţine până la urmă ce ne propunem. Irlandezii abia au votat Tratatul de la Lisabona, dar votul lor nu e decisiv. Cheia e la cehi, mai exact la preşedintele Vaclav Klaus, cel mai vocal eurosceptic din UE. Până nu semnează el ratificarea, Tratatul nu intră în vigoare şi nu dă semne că s-ar grăbi. Dacă Tratatul intră în vigoare în cel mult o lună, în viitoarea Comisie Europeană nu se va mai regăsi câte un comisar de la fiecare stat membru. Unele state nu vor primi acum portofoliu, urmând să primească peste câţiva ani, astfel încât la finalul mandatului Comisiei, fiecare stat să fi avut comisar. Ideea e că, ţinând cont de poziţia extrem de proastă a României, riscăm mult să rămânem fără comisar. Aşa că pe noi ne ajută tărăgănarea venită dinspre Cehia. Dacă se mai amână mult, atunci noua Comisie va funcţiona după vechile reguli, iar România va avea un comisar, chiar dacă nu va fi cel de la Agricultură.

O altă veste bună e că Irlanda are şi opţiunea comisarului pe Cercetare, care va gestiona în următorii 5 ani un buget de vreo 50 de miliarde de euro. Dacă optează pentru Cercetare, e posibil să ne rămână nouă Agricultura, deşi Austria e şi ea interesată.

Dar astea sunt doar calcule teoretice. Depindem de alţii şi asta doar din cauza noastră. România îşi dă cu stângul în dreptul din plin în politica externă şi nu prea văd de ce s-ar schimba ceva în viitorul apropiat. Putem doar să sperăm că Guvernul, Preşedinţia şi partidele, oricine s-ar afla în vârful lor, nu va uita că au lucruri mult mai importante de făcut decât să întreţină discuţii de rahat şi să pretindă că o fac pentru noi.

De vreo trei zile, dincolo de bălăcăreala politică şi inflamările sindicale, unul dintre principalele subiecte din media e posibila schimbare a Codului Rutier. Dintre modificările propuse, cel mai tare a captat atenţia propunerea de confiscare a maşinilor celor care sunt surprinşi în trafic circulând cu viteze cu mult peste limita maximă admisă pe respectivul sector de drum. De fapt, presa a servit publicului un ameste din mai multe recomandări care apar în documentul cu pricina, după cum o să vedem mai încolo.

Imediat au apărut tot felul de voci care strigă ca din gură de şarpe că nu e normal ca un bun proprietate personală să îţi fie confiscat de poliţie, că ar fi contrar unui stat de drept, ba chiar că e neconstituţional. Alţii spun că e absurd să acuzi un şofer că depăşeşte viteza legală în condiţiile în care infrastructura rutieră e de doi lei. Ambele liniii de argumentare mi se par idioate, iertati-mi francheţea, şi o să explic de ce cred asta.

Ar trebui să începem cu puţină teorie despre ce înseamnă libertatea şi proprietatea într-o comunitate, dar nu e cazul să intrăm în prea multe detalii. E suficient dacă spun că oricine e liber să se bucure de propriul bun câtă vreme nu afectează (mai ales în sens negativ) pe altcineva, câtă vreme limitele în care îşi poate folosi bunul nu încalcă limitele în care alte persoane îşi pot folosi propriile bunuri, totul fiind reglementat de legile universal aplicabil care guvernează acea comunitate. Când un dobitoc nesimţit (sau mai mulţi) se crede la raliuri prin oraş, mai ales seara, şi zboară pe lângă tine cu muult peste 100 la oră sau când 150 la oră e o viteză de copii pe vreun drum naţional pentru vreun BMW-ist şmecher sau când trece câte un motociclist cu 200 la oră pe contrasens sau pe axul dintre sensuri… atunci noi ailalţi mai fraieri nu suntem puşi în pericol de modul în care indivizii îşi folosesc bunurile personale? Dacă cineva are un pistol, dobândit legal, cu permis de portarmă, şi se apucă să tragă la întâmplare prin aer, unii, cei mai mulţi, sunt prudenţi şi scapă, alţii au ghinion şi mor, nu e normal ca pistolul acelui om să fie confiscat? E normal să poţi folosi o maşină ca pe o armă şi să spui că e bun personal?

În plus, să nu ne plângem de milă. Viteza legală ar putea fi în continuare depăşită cu până la 49 de km/h fără că maşina să fie confiscată, deci vitezomanii şi noi toţi ceilalţi avem în continuare o marjă considerabilă de acţiune. Nu ţine argumentul că oricum se suspendă permisul. După ce e prins un dobitoc cu 200 la oră, pierde ceva timp cu polţistul, apoi îşi poate continua drumul nestingherit, are drept de circulaţie încă 15 zile, oricum contestă sancţiunea în instanţă (şi probabil câştigă din cauza actualei legislaţii proaste) şi oricum nu se tem să circule şi fără permis. Degeaba îi iei permisul de portarmă dacă nu îi iei şi arma. Iar dacă nu e constituţional, să schimbăm constituţia.

Argumentul infrastructurii proaste… Corect în sine, dar prost folosit. Faptul că nu sunt condiţii bune de trafic afectează în egală măsură pe toată lumea. De ce unii trebuie înţeleşi când merg cu viteze necontrolate şi ce s-ar întâmpla dacă toţi am face la fel? În plus, faptul că nu avem infrastructură, că avem gropi, denivelări şi restricţii cu duiumul e un argument să încetineşti, nu să mergi ca bolândul! Să spui că drumurile sunt proaste şi aglomerate, deci e normal să mergi cu 180 la oră pe drum naţional e o idioţenie, în primul rând din punct de vedere logic.

Cel mai tare mă amuză acum că nimeni nu îşi mai asumă paternitatea acestor idei. Proiectul de modificare a Codului Rutier a venit de la Delegaţia Permanentă a Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră, aflată în subordinea Guvernului, care, interministerial fiind, cuprinde pe toată lumea şi pe nimeni în acelaşi timp. După ce s-au inflamat jurnaliştii principiali, Ministerul transporturilor şi Poliţia îşi pasează reciproc responsabilitatea. No, dacă voi nu vreţi să fiţi ăia care propun aşa ceva, uite că propun eu: EU, JIGLĂU GEORGE, PROPUN CA MAŞINILE CELOR SURPRINŞI ÎN TRAFIC CONDUCÂND CU VITEZE CU PESTE 50 KM/H MAI MARI DECÂT CEA MAXIMĂ ADMISĂ SĂ FIE CONFISCATE PE LOC DE POLIŢIE. E bine aşa?

Propunerea MEA, şi câteva altele, e derivată dintr-un document care se află în dezbatere publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Acolo însă nu apare recomandarea ca maşinile să fie confiscate dacă vitezele sunt cu 50 km/h mai mari decât cele maxime admise. Paragraful e următorul: “[Se recomandă] sporirea gradului de intransigenţă a legii în ceea ce priveşte vehiculele care circulă cu o viteză de cel puţin de două ori mai mare decât viteza legală precum şi în ceea ce priveşte alte abateri grave cum ar fi: reţinerea la secţia de Poliţie pentru 24 de ore şi suspendarea permisului între 1 an şi 3 ani în cazul constatării stării de ebrietate la volan”. Posibilitatea de a confisca maşina apare în alt context, ca pedeapsa pentru neplata repetată a amenzilor şi într-adevăr ar fi o noutate pentru legislaţia românească.

Sigur, mulţi vor spune probabil că oricum e greu ca o asemenea prevedere să se aplice, că Poliţia ar face abuzuri, că tre să specifici clar în ce condiţii îţi recuperezi maşina, că oricum ăia care merg tare nu se cuminţesc doar din atât etc. De acord. Însă discuţia s-a purtat la nivel de principii în materie de legislaţie privind siguranţa rutieră (ne-am şi găsit când să ne dăm principiali…), iar eu sunt de acord cu principiul ăsta, care a călcat pe coadă atâţia români care simt că dreptul proprietăţii le poate fi încălcat.

În concluzie, atenţie maximă pe şosele! Acum vreo 3 zile, pe la 7 seara, pe Moţilor, puţin mai încolo de Primărie, a trecut pe lângă mine, pe contrasens, un BMW gri, atât de repede că nici n-am apucat să-i văd numărul… Banda 2 pentru sensul Mănăştur-Centru era banda 3 pentru individul ăsta. Că doar n-o să stea el ca fraierii în trafic, s-or feri ei ăia care vin din faţa lui pe contrasens, nu?…

Sevket Sahintas, un taximetrist din Istanbul, a devenit celebru datorită fotografiilor pe care le-a făcut pe străzile oraşului în turele de noapte. Fără a fi profesionist, Sahintas fotografiază oameni ai străzii, de regulă în contexte care arată contrastele dintre opulenţa unei lumi superdezvoltate şi mizeria în care trăiesc mulţi dintre cei din jurul nostru. Sahintas nu se limitează doar la fotografii. De multe ori se opreşte şi discută cu cei pe care îi fotografiază, iar aspectul lui lipsit de pretenţii îl ajută să interacţioneze uşor.

Treptat a devenit cunoscut, are un site fain şi a început să apară în publicaţii importante. CNN a publicat cel mai recent reportaj, Sahintas fiind un subiect cu atât mai relevant în contextul summitului FMI şi Banca Mondială care a început ieri chiar la Istanbul. Cu toate astea, nu s-a îmbogăţit, motiv pentru care continuă să fie taximetrist de noapte.

Aveţi mai jos o fotografie, luată de pe site-ul lui.  Mi se pare un caz care trebuie luat în seamă atunci când discutam ce mai înseamnă jurnalismul azi, cu toate aspectele lui formale şi informale, şi cine poate fi jurnalist. Mai interesant e că tipul nu e bloger şi nici nu a început să facă fotografii sau să discute cu oamenii pentru că şi-a dat seama că poate publica la liber pe internet, deci nu putem pune pasiunea lui pe seama modului în care internetul a revoluţionat jurnalismul. Deşi prin intermediul internetului a devenit cunoscut.

sevket

Avem deci patru candidaţi importanţi: Băsescu, Antonescu, Geoană şi Oprescu. Putem să estimăm că voturile se împart acum cam aşa: Băsescu 35%, Geoană 25%, Antonescu 20%, Oprescu 10%.  Restul se împarte între Vadim, Gigi şi ceilalţi.

Există o părere/temere enunţată de mulţi că Oprescu va lua mult de la electoratul lui Geoană. Cred că e greşit. Oprescu nu e deloc popular în rândul electoratului PSD-ist. Lumea de la ţară, de exemplu, habar nu are cine e Oprescu. Ei ştiu ce e PSD, iar în campania asta, orice ar spune alţii PSD va însemna Geoană. Oprescu are priză încă la Bucureşteni, chiar dacă va pierde mult şi acolo după ce va părăsi Primăria unde a promis că va sta 12 ani, fără să fi făcut autostrada aia paralelă cu planeta. Dacă va mai culege voturi, va ciupi din electoratul urban, oarecum orientat spre un discurs şmecheresc, dar cu ceva pretenţii şi speranţe de mai bine. Cine e abonat la electoratul ăsta? Da, Băsescu!

Aşadar, intuiţia mea feminină îmi spune că Oprescu va ciunti mult de la Băsescu, nu de la Geoană. Măcar 5%. Aşa că să refacem procentajele: Băsescu 30%, Geoană 25%, Antonescu 20%, Oprescu 15%. Bun, ce e de făcut de acum înainte? Pentru început, să lăsăm preşedintele şi guvernul actual să lucreze.

După ieşirea PSD de la guvernare, PD-L rămâne cu pantalonii în vine. Trebuie să gestioneze criza cu miniştri cu personalităţi şi ministere dedublate şi are toate şansele să se facă şi mai de râs de cât se făcea până acum. Unde se va simţi nemulţumirea oamenilor, atent aţâţată de sindicate şi contracandidaţi? În procentajul lui Băsescu, care a girat guvernarea monocoloră a PD-L. De aici mai ies 5% în minus pentru preşedinte, e imposibil să se poată detaşa de ceea ce el a generat prin acţiunile sale.

Aşadar, avem Băsescu 25%, Geoană 25%, Antonescu 20%, Oprescu 15%. Şi 5% în minte. Aceste procente nu merg la nici la Vadim, nici la Gigi. Acum putem să le dăm cuvântul lui Geoană şi Antonescu.

În primul rând, cei doi trebuie să vină rapid cu programe concrete. Dar atenţie, fără promisiuni halucinante, fără festivisme, fără vorbe goale despre nevoia de un alt model de preşedinte. Geoană a reuşit cât de cât să îşi ţin în frâu pornirile şi să nu mai scoată nimic grandoman pe gură. Antonescu e mult prea cuminte. Lumea încă nu a înţeles exact ce va face el.

În al doilea rând, amândoi trebuie să se oprească din a-l transforma pe Băsescu în subiectul central al discursurilor lor. Cine s-a uitat la evenimentul de lansare a lui Geoană a văzut că subiectul central a fost Băsescu, nu Geoană. Mesajul a fost “Trebuie să scăpăm de Băsescu”, nu “Trebuie să îl alegem pe Geoană”, or ei fix asta vor de la români. Plus că fraze de genul “Criză, numele tău este Băsescu!” sunt cel mult haioase. Antonescu are aceeaşi problemă, doar că el îl include în discursuri şi pe Geoană.

Dacă Antonescu reuşeşte să se bage în priză odată, are toate şansele să muşte de la Băsescu o parte din electoratul urban intelectual să îi spunem. Cei care îl votează pe Băsescu se împart în două: cei orientaţi spre şmecherie şi cei care vor să se întâmple ceva serios în ţara asta şi care încă mai cred că e ceva de capul lui Băsescu. Antonescu poate lua de la Băsescu cam alte 5% dacă trece repede la lucruri concrete şi dacă aduce alături de el intelectuali, care până acum păreau a fi dedicaţi lui Băsescu. Nu neapărat de-alde TRU şi Patapievici, pentru ei deja e cam târziu, dar poate Dan Puric sau Cărtărescu. Şi, dacă se poate, fără Marga.

Şi n-am uitat de cele 5% pe care le-am ţinut minte mai sus. Astea se pot împărţi între Geoană şi Antonescu, eventual cu un plus pentru Geoană. Dacă va aborda mai mult temele economice, Antonescu poate profita, dacă nu procentele merg spre Geoană. De altfel, el doar aşa mai poate creşte, pentru în rest nu prea mai poate lua de la nimeni. Cred că electoratul lui e destul de rigid.

Avem la final următoarea distribuţie a voturilor: Băsescu 20%, Geoană să spunem 30%, Antonescu 25%, Oprescu 15%. Totul în condiţiile de mai sus. Cred totuşi că scenariul e posibil. Am putea avea atunci o confruntare în turul doi între un om de stânga şi unul de dreapta (atât cât avem stânga şi dreapta în România) şi am scăpa de elementul nedefinit reprezentat de Băsescu şi PD-L, dar şi de Oprescu.

Hai că se poate!

P.S.: S-ar putea ca referendumul pentru parlamentul unicameral să mai schimbe lucrurile, dar să ne facem griji pentru el după ce reuşesc ăştia să convingă Parlamentul să îşi dea acceptul.

Când s-a format guvernul PSD – PD-L acum 10 luni, am fost convins ca mai toată lumea că asta e o înţelegere care trebuie să ţină până la alegerile prezidenţiale, când o să ştim cine preia frâiele pentru următorii ani. M-am înşelat, nu a ţinut nici măcar atât. Nu ştiam în decembrie cum e mai bine: să nu reziste alianţa asta, semn că ceea ce i-a despărţit pe oamenii ăştia timp de atâţia ani e cât de cât real, sau să reziste, semn că până şi cei mai aprigi duşmani sunt capabili să lucreze împreună atunci când e nevoie. Iată că nu a rezistat, dar nu cred neapărat că e mai bine aşa. Pur şi simplu e tot una dacă rezista sau nu. Guvernarea de până acum a fost una proastă, mai ales din punct de vedere al gestionării economiei pe timp de criză. Din păcate însă, pierdem şi câte ceva din ce s-a făcut cât de cât bun. După dezastrul Cioroianu şi mandatul de subzistenţă al lui Comânescu, România a început din nou să mişte pe plan extern, datorită lui Cristian Diaconescu şi Vasile Puşcaş, doi miniştri buni pe care îi pierdem, din cauza politicii interne de doi lei.

Motivele pentru care a crăpat coaliţia nu sunt foarte importante. În orice caz, motivele invocate de Boc pentru demiterea lui Nica sunt idioate. Ştiind că în presă deja se specula că urmează să facă asta, putea măcar să mai aştepte. Dar n-a făcut-o şi s-a umplut de ridicol. Dincolo de faptul că toată lumea i-a prezentat din nou pe Boc şi pe ceilalţi din PD-L drept nişte marionete fără creier, PSD a câştigat mult din ce s-a întâmplat acum. Majoritatea lumii spune că PSD a greşit, dar cred că e pentru prima dată când pot spune că PSD a acţionat inteligent.

Mai întâi, a părut ca un partid unit. Cu siguranţă mulţi lideri din teritoriu au mârâit, dar vocea lor nu s-a auzit. Toţi cei care au avut ceva de spus au fost de acord unii cu ceilalţi, de la mina teatrală a lui Geoană la indignarea “SA-MA-VOL-NI-CĂ” a lui Iliescu şi bâlbâielile lui Vanghelie. În plus, a ieşit de la guvernare la momentul optim, cu două luni înainte de alegeri, timp în care poate să îşi construiască o imagine de partid de opoziţie.

Dar cel mai important, PSD a reuşit să îi forţeze mâna lui Băsescu. Mesajul lor a fost simplu: “Dacă Băsescu semnează revocarea lui Nica, intrăm în criză guvernamentală”. Ceea ce s-a şi întâmplat, iar cu mesajul ăsta pot merge înainte în campanie. În plus, PD-L e într-o situaţie penibilă acum. Unde s-a mai pomenit guvern de ţară zdravănă la cap unde fiecare om să fie şef peste două ministere?

Să vedem ce va urma. PSD poate merge pe acest drum în continuare sau poate să îşi dea cu stângu-n dreptu’ aşa cum a făcut de multe ori. Dacă Geoană şi cei din jurul lui vor reuşi să păstreze un ton sobru, fără promisiuni halucinante despre zeci de mii de euro românilor care revin în ţară şi sute de locuinţe, atunci are toate şansele. Trebuie doar să aştepte greşeala adversarului, care iată că a venit mai devreme decât se anticipa. Băsescu trebuie să scoată repede ceva din pălărie, pentru că hăhăiala din ultimii ani sau exaltarea din limbaj de acum cinci ani nu mai ţin.

Pagina Următoare »